Biciul, UTA şi presiunea
Noi credem că e un făcut, un blestem, o gură spurcată sau spuneţi cum vreţi. I-am criticat acum vreo două săptămâni pe utişti, au jucat perfect două meciuri. Nu am mai apărut noi, au dat iar cu bâta în baltă. Apărem din nou, iar îi criticămn, să vedeţi că iar o să câştige vreo două meciuri. Şi înainte să ne acuzaţi de ceva nu, nu deţinem o casă de pariuri ca să le nimerim atât de bine.
Cert este că noi nu prea îi înţelegem pe cei care se îmbracă în fiecare weekend în tricoul alb – roşu şi intră pe teren evoluând sub numele de UTA. Anul trecut, vedeau banii cam cum îşi vede ursul umbra în plină iarnă. Adică din când în când şi din ce în ce mai rar. Şi tocmai pentru asta, împărţeau fiecare felie de pită cu zacuscă adusă de la mama, iar ieşirile erau – pe vorba reclamei – la buget şi nu la fiţe. Şi zău că nu aveai ce să le spui, când îi vedeai cum joacă, ştiind că aleargă cu burta mai mult goală. Acum, când de bine, de rău, bănuţii mulţi, puţini cum or fi ei, sunt în conturi la data comunicată de către conducere, ai lui Roli elevi joacă când şi când. Adică dacă au chef chiar pun osul la bătaie, dacă nu au chef joacă la alibi. Cam aşa s-a întâmplat până acum în acest sezon, cu excepţia a patru partide: una cu Oradea, în care i-am prins pe bihoreni mai desculţi decât somalezi, cea cu Timişoara când îi mânca tot Aradul dacă nu jucau bine şi cele două partide cu Severinul şi Bistriţa, când li s-a promis blocarea salariilor şi a primelor de joc.
Ce nu se prea spune e faptul că vestiarul UTA-ei e cam rupt în două. Iar asta s-a întâmplat din vară, când la echipă au ajuns Drăghici şi Hidişan. Unitatea grupului, atât de mult lăudată sezonul trecut, s-a dus pe ... conturile unor jucători, ca să ne exprimăm cât mai elegant. Supărarea unora dintre utişti ar fi fost datorită salariilor primite de cei doi noi veniţi plus unele restanţe financiare existente din sezonul precedent. Chiar dacă Giovanni Catanzariti le-a tot spus că până la finalul turului va achita toate restanţele, jucătorii în cauză nu l-au crezut. Şi au început să se plimbe pe teren, conştienţi fiind că nu are cine să le ia locul. Ba mai mult, tânăra gardă a început să strâmbe din nas atunci când un alde Hidişan, Bălan sau Nădăban le-a reproşat execuţiile mai puţin reuşite din timpul unor jocuri. Aşa s-a ajuns ca în vestiar să existe bisericuţe, ca jucătorii să stea pe grupuleţe şi să se uite urât unul la altul atunci când îşi reproşau ceva. Baiul e că pisica s-ar putea rupe cu totul la iarnă, atunci când la Arad există şanse mari să ajungă „scule“de fotbalişti, care pe lângă faptul că ar deveni decisivi pentru gruparea arădeană, vor şi încasa nişte salarii pe măsură. Totul va depinde de diplomaţia lui Gio şi a staff-ului tehnic, care vor trebuie să împace atât capra cât şi varza, care vor trebui trecute împreună peste pod, pentru a se ajunge acolo unde se doreşte.
Totuşi, dacă chiar se doreşte să se facă treabă cu adevărat profesionistă la UTA, în iarnă ar trebui îndepărtaţi câţiva jucători care stau pe aici doar că nu îi mai vrea nimeni. Şi să se renunţe la a-i evalua din punct de vedere sentimental şi să fie cât mai obiectivi. De asemenea, se pare că utiştii reacţionează şi joacă aşa cum ar trebui să o facă doar atunci când li se pune cuţitul la gât. Dacă aşa stau lucrurile, îi recomandăm lui Gio să aducă pe la antrenamente nişte „animăluţe“ de pe la kick-box, ca să fie treaba treabă. Şi dacă tot se vrea presiune, nu ar strica şi nişte câini aşa mai fioroşi, ca să existe premisele unei pregătiri fizice cât mai solicitante ale utiştilor.
Şi să nu uităm de emotivitatea unor jucători, care atunci când sunt criticaţi şi comparaţi cu alţii ce au alergat după lobdă la Arad, plâng ca nişte fetiţe şi dau cu stângul în dreptul. Dragilor, dacă reacţionaţi în felul acesta, nu ar strica să vă schimbaţi domeniul de activitate, vedeţi ce posturi mai sunt disponibile pe la Teatru.