Interviu foarte posibil cu un ziarist întristat de ziare

Colegii noştri de la secţia “ai dă presa mea”, în solidar cu şeful lor, domnu’ Brainstorming la Creier, au dat buluc peste scaunul ocupat de cele trei cururi ale conducerii publicaţiei “Flacăra Roşie”. Nu a trebuit să-i întrebăm ce îi mâna în luptă, pentru că s-au trădat singuri: îngrijorarea faţă de starea în care se află presa arădeană. Cu alte cuvinte, solicitau or mărirea spaţiului acordat colectivului creaţional, or desfiinţarea secţiei şi delegarea redactorilor la secţia “bârfe la birt”. Întrucât conducerea nu dispune de fonduri suficiente pentru a întreţine toată redacţia cu băutură (Dubăţ nu împarte cu nimeni nici apa minerală, Balint îşi păzeşte vinul ca Charon luntrea sa, iar despre Tifi numai de bine), am intrat într-o dilemă de scurtă durată. Le-am propus colegilor noştri realizarea unui interviu cu unul dintre liderii exponenţiali, prin devenirea lor în dezvoltarea conştiinţei şi profesionalismului presei arădene, nimeni altul decât… Andrei Ando. Maestrul Ando a acceptat imediat invitaţia novicilor noştri colegi.

Menţionăm că interviul a fost realizat prin metode metemspihozice, dar este real, pentru că răspunsurile au fost publicate de Maestrul Ando pe internet, chiar sub semnătura personală, ceea ce denotă încă o dată curajul deosebit al Maestrului, dar şi altruismul său faţă de ziariştii arădeni.

Ai dă presa mea: Maestre Andrei Ando,cum e să ştii multe despre presa arădeană, dar nu numai?

Colegul Lucian Cozma ( http://luciancozma.wordpress.com ) făcea deunăzi o radiografie a presei arădene, arătându-se derutat, siderat, de starea în care au ajuns ziarele, televiziunile, ziarele on-line care publică atacuri anonime și sunt mai degrabă instrumente de represiune decât de informare. Este interesant cum vede un jurnalist sistemul din interior, și aici mă refer nu numai la ceea ce a scris Lucian, ci și la comentariile postate de alți colegi din presă: unele cu ciudă, altele cu zeflemea, altele în același etern stil românesc „lasă că știu eu mai multe dar nu vreau să spun”.
Ai dă presa mea: Maestre, cum e să fii un ziarist independent, cu coloană vertebrală? Aţi devenit un model atât pentru bătrânii  ziarişti, cât şi pentru tinerii ziarişti arădeni.
Un astfel de articol îndeamnă la reflecție. Este presa arădeană într-o criză morală? Este. Permanent. Dar nu este acum într-o criză mai profundă decât a fost de-a lungul timpului. Ziarele nu sunt mai lipsite de credibilitate decât erau cu câțiva zeci de ani în urmă și nici ziariștii nu fac mai multe compromisuri decât au făcut ceilalți jurnaliști, de-a lungul timpului (modelul ziaristului independent, care a scris permanent doar ceea ce și-a dorit, așa cum și-a imaginat sau a dorit, echidistant, obiectiv, fără influențe, nu a existat niciodată). Nu există o generație de ziariști-model la care să ne raportăm, așa că nu putem spune că acum suntem mai buni sau mai răi.

Ai dă presa mea: Maestre, aţi condus mai multe surse media. Toate au ajuns şi au rămas la bibliotecă, sau pe internet. Care sunt fondurile care susţin presa arădeană?

Facem presă într-un oraș mic, tributar intereselor economice, politice, simpatiilor și antipatiilor personale ale actorilor sociali, exercițiilor de forță ale mediului politic, indolenței publice, promiscuității, mediocrității.
Suntem provinciali, într-un târg în care orice spui poate fi folosit împotriva ta și unde suspiciunea are greutatea unei sentințe. Bunele intenții, inițiativa, implicarea sunt taxate la fel de drastic de opinia publică grevată de prejudecăți , ca șmecheria și eschivarea. Articolul lui Lucian Cozma și reacțiile pe care le-a stârnit o dovedesc.

Ai dă presa mea: Tot faceţi referire la articolul lui Cozma. De ce nu l-aţi scris dumneavoastră, sau măcar să îl fi semnat?

Cu cât te străduiești mai mult să îți ridici privirea din pământ, cu atât mai mult ești blamat de cei care miros în spatele acestei îndrăzneli interese obscure și nu acceptă că poți avea inițiative, opinii personale, decât plătite sau impuse.
Ai dă presa mea: Maestre, dacă ne este permis, v-aţi contrazis niţel. Deci, nu aţi stat niciodată cu fruntea sus? Atât de bine aţi fost plătit ca să scrieţi ce vi se cerea?
Nu este mai puțin adevărat că răul presei arădene nu are rădăcini numai în exterior, ci și în interiorul breslei. A fost un rău asumat de la început și perpetuat. Greșim, când spunem că oricine poate fi ziarist, or în presa arădeană ideea aceasta a încercat să fie acreditată în ultimii 100 de ani (și mai cu seamă din 1990 încoace) de directori și proprietari de ziare, televiziuni, preocupați doar de valențele economice ori propagandistice ale afacerii lor. Dacă astăzi reclamăm calitatea slabă și recesiunea morală a jurnalistului, la modul general vorbind, este pentru că de-a lungul timpului percepția publică față de această tagmă s-a degradat continuu: pentru că unii scriau și încă mai scriu la dictare pentru bani (nu la salariu mă refer), alții pentru băutură (și sub influența ei), alții pentru mâncare, alții pentru haine, alții pentru protecție, alții pentru poziția socială, pentru a se simți importanți. Sub presiunea acestor factori, capacitatea, disponibilitatea de autocenzură s-a estompat dramatic. Există excepții? Mă gândesc serios și nu îmi vine în minte niciuna. Sigur că această afirmație va fi disecată și analizată în amănunt – dar aș fi ipocrit să spun că în presa arădeană cunosc măcar o singură persoană care să nu fi făcut compromisuri, de orice natură, să nu fi percutat la comandă politică sau patronală. Mă includ în această ecuație și pe mine.

Ai dă presa mea: Maestre Ando, cum, şi dumneavoastră?Aţi susţinut, măcar moral, dacă nu financiar existenţa vreunei publicaţii arădene?
Se așteaptă de la ziaristul arădean să fie curajos, exponentul inteligenței , campionul moralității, garantul legalității, promotorul dreptății într-o societate care nu pentru asta și-a cultivat presa, o societate comodă și fricoasă, promiscuă, profund imorală, nedreaptă, care consideră legalitatea un moft?! Am citit la articolul lui Lucian Cozma reacții din partea unor persoane care critică dur jurnaliștii și ziarele. Dar au făcut ceva, vreodată, acele persoane pentru a schimba starea lucrurilor? Unii au pus la cale ziare de represiune, alții le-au întreținut cu articole. De la societatea civilă la partidele politice, de la oameni care nici măcar nu citesc ziarele locale la jurnaliști, toți sunt sfătoși, toți știu ce ar trebui făcut la modul teoretic și, mai ales, cum. Dar au făcut? Nu. Le convine această cloacă. Profită de ea, unii pentru a se promova, alții pentru a ataca, alții pentru a trăi.

Ai dă presa mea: Maestre, au fost oameni de afaceri care v-au acordat încredere în dezvoltarea unei surse media în Arad?

Am citit comentarii ale unor persoane implicate în afaceri: au mers vreodată să susțină cu publicitate, cu bani, și nu cu vorbe goale, demersurile editoriale pozitive, ziarele, site-urile, televiziunile care ar fi putut fi salvate de la imoralitate, cu un minim aport la subzistența lor? Am citit comentarii ale unor jurnaliști: și-au dat vreodată demisia de onoare?!
Ai dă presa mea: Maestre, în ce relaţie sunteţi cu cititorii dumneavoastră? Simţiţi că ei resimt mesajul dumneavoastră?
Avem privilegiul să trăim vremuri în care comunicarea, diseminarea informației, nu se mai limitează la ziare, televiziuni. Există instrumentul blogului, un forum deschis tuturor care vor să își spună părerea, să analizeze, să informeze. Întrebarea care ar trebui să îi preocupe pe criticii presei este de ce nu uzează aproape nimeni de acest instrument gratuit, facil, independent, pus generos la dispoziție de mediul virtual? De ce civismul nostru se limitează la a critica atitudinea presei, la sfaturi, pilde, butade, întorsături ironice de fraze, dar nu merge până la a lua atitudine concret?! Citeam următorul mesaj pe Facebook: „ Eu unul susţin de multă vreme că în urbea noastră nu există presă echidistantă. Şi nu de azi, de ieri, ci de mai bine de zece ani, dacă nu mai mult. Nici măcar coloană vertebrală nu există decât la foarte puţini jurnalişti, iar acest lucru poate fi verificat foarte uşor, cercetând presa arădeană de-a lungul anilor.  Sunt imbecili, analfabeţi, agramaţi... Eu n-am făcut niciodată jurnalism, dar spun cu mâna pe inimă şi pot demonstra oricând, că mă pot exprima mai bine decât o grămadă de "jurnalişti" atât din punct de verede gramatical cât şi al culturii sau al ideilor.” Băiatul de pe Facebook este într-o eroare: jurnalismul de azi nu înseamnă „exprimare”; este calea și modul, nu este sensul demersului. Cine îl oprește pe comentatorul respectiv să demonstreze, într-adevăr? Să schimbe lucrurile și să își asume un rol activ? Să scrie corect, deștept, sintetic, analitic, despre ce se întâmplă în jurul nostru? Nimeni, în afara lașității și a comodității sale. Îi este mult mai la îndemână să posteze trei rânduri din an în Paști pe un site, despre efecte, decât să analizeze în mod regulat cauzele și să își asume din pricina asta conflicte deschise și o expunere dăunătoare.
Ai dă presa mea: Aşadar, Maestre, societatea civilă e proastă şi rea, cititoriii sunt neinformaţi şi răuvoitori, presa e aservită şi cumpărată! Ce-i de făcut?
Răul nu trebuie căutat numai în ziariști, deși – admit – clocotește în ei. „Le mal est dans le monde” – cum spunea Voltaire.

P.S. Nu lipsit de importanţă este faptul că Maestrul Andrei Ando este şi dascăl. Adică va forma viitorii jurnalişti din Arad.

Brainstorm unilateral DEZVOLTAT