Nicolae Ioţcu, o nucă prea tare chiar şi pentru colegii săi
La PDL Arad se dau lupte crâncene în spatele cortinei. În unele cercuri se vorbeşte despre faptul că unii lideri pedişti ar dori să scape de Nicolae Ioţcu. Astfel, acesta ar fi urmat să fie anunţat că nu va mai fi candidatul partidului la şefia Consiliului Judeţean Arad, la alegerile de anul viitor. Intenţia şefilor pedişti n-a apucat, cel puţin până în momentul de faţă, să fie pusă în practică. Nu din lipsă de voinţă, ci de putinţă, Nicolae Ioţcu fiind o nucă prea tare pentru „prietenii” săi din partid.
Foto: Ioţcu
Gavril Popescu, interimar la PC Arad şi candidat al USL
La PC Arad e liniştea de dinaintea furtunii. Cei care au fost maziliţi nu se mulţumesc cu statutul de out-sideri şi, cică, s-au dus cu jalba-n proţap la conducerea de la Bucureşti. Nu ştim precis cu cine au vorbit, dar cert este că au avut ceva influenţă din moment de zvonurile dau ca sigură instalarea unei noi conduceri la organizaţia municipală. Surprinzător pentru unii, de aşteptat pentru alţii, la conducerea organizaţiei municipale cică va fi numit, interimar, Gavril Popescu! Cei de la PNL şi PSD ştiu deja despre ce e vorba, dar tac mâlc, în pofida faptului că l-au acceptat deja pe Gavril Popescu ca şi candidat din partea USL la Primăria Aradului.
Foto: Popescu
Da’ cu apa cum rămâne?
Arădenii au fost lăsaţi, taman în ajun de sărbătoare, fără apă, după ce s-a spart magistrala de pe strada Renaşterii. În chip magistral, desigur. Păi cum altcumva să-i spui, din moment ce toată păţania a venit ca urmare a zelului de care au dat dovadă muncitorii care lucrează la reabilitarea străzii? Sau, mai precis, şefii lor, care cică au ascultat sfatul „dirigintelui de şantier” Gheorghe Falcă şi au băgat două buldoexcavatoare în plus pe stradă. Cum nu s-a gândit nimeni că greutatea acestora ar putea duce la fisurarea magistralei de apă, rezultatul s-a văzut. S-a şi simţit. În fine, noi suntem curioşi acum să aflăm cine va plăti apa scursă aiurea. Sperăm că vinovaţii, nu arădenii – care oricum plătesc de le zboară fulgii unele dintre cele mai mari taxe şi impozite locale din ţară. Şi din multe alte ţări!

