Turnător la securitate… a PDL, cere excluderea tovarăşului Gheorghe Falcă
Raport, încheiat azi, 14 noiembrie 2011, cu ocazia încheierii şediţei BPJ a PDL Arad
Tovarăşe Traian Băsescu, subsemnatul Tectu Ghe.S Arhi., turnător în cadrul Secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PDL, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
Am auzit aici pe cîţiva tovarăşi care s-au ocupat şi se ocupă acum de problemele activităţii ideologice şi de producţie a fondurilor la PDL Arad; au vorbit pe larg unii dintre tovarăşi şi despre neajunsurile din acest domeniu de activitate şi despre lipsurile pe care le-au avut ei în muncă. Eu sunt de acord, de exemplu, cu tovarăşul Ovidiu Marian, care i-a atras atenţia tovarăşului Falcă că nu ne putem limita doar la a spune că, în spiritul muncii colective, trebuie să ne facem toţi autocritica, că ne priveşte pe toţi şi să luăm măsuri să îndreptăm activitatea de acumulare. Tovarăşul Falcă a lucrat cîţiva ani la tineret – pînă acum câţiva ani, când l-aţi făcut primar la municipiu. El a activat în trecut şi la Secţia de propagandă, a fost şi şeful secţiei, din cadrul RADM Arad, unitate de producţie fruntaşă, atunci, condusă de tovarăşul Caius Parpală. Numai de a vorbi la general că trebuie să educăm tineretul, să producă mult şi bine pentru partid, nu se poate! Tovarăşul Falcă are şi el o răspundere pentru lipsurile care s-au manifestat în organizarea activităţii de acumulare colectivă în rîndul tineretului. În această activitate tovarăşul Falcă a introdus un spirit de ciordiles, de atingere de culmi înalte de progres personal şi de famiglie, de acumulări de valori imense, atât lichidităţi, cât şi materiale pentru el şi doar pentru el. Şi asta în detriminetul partidului şi mai ales al tineretului muncitoresc, căruia i-a nesocotit rolul – şi aceasta în timpul cînd tovarăşul Falcă a condus munca. Şi atunci cînd dezbatem o problemă de asemenea importanţă nu se poate ca un tovarăş care este în conducerea partidului, care a răspuns de un sector de activitate extrem de important, să vorbească despre ea ca şi cum nici n-ar fi trecut pe acolo, nimic nu s-ar fi întâmplat şi n-ar fi acumulat nimic în interes personal. Ce valabilitate mai are atunci teza noastră că pînă la urmă seriozitatea unui comunist constă în felul cum ştie să-şi analizeze propria activitate şi să cotizeze mai sus? Fapt pentru care propun, tovarăşe Traian Băsescu sancţionarea tovarăşului Gheorghe Falcă şi punerea sa în discuţia BOB al PDL, în vederea excluderii sale din partid. Că strânge numai pentru el.

