UNPR nu crede în Moş Crăciun
Sărbătorile astea s-au sucit de tot în era portocalie. Crăciunul vine în extrasezon, la sfârşitul lui octombrie, n-aduce brad, ci Bradul (locul de baştină al lui Falcă) l-a adus pe el, „cadourile” Ţiţirigă (stânga) sau Coloman Edeleni (dreapta) sunt ca şi calul troian, iar sireacu domn Tănase, fostul preşedinte al UNePeRiştilor arădeni, aşteaptă cu groază Paştele.
Lăsând beletristica la o parte, e tragic ce se întâmplă în politica arădeană. Avram Crăciun, membru fondator al actualului PSD Arad, de pe vremea când se numea FSN, apoi FDSN şi PDSR, a trecut la partidul-marionetă UNPR. A trecut în urma unei înţelegeri, pentru că Puterea avea o majoritate fragilă în Senat. În contrapartidă, Avram Crăciun are linişte-n casă, ca să nu spunem mai multe. Dar, asta e politica, ăştia ne sunt politicienii...
Şi necazul n-ar fi fost aşa de mare, dar Crăciun n-a plecat la UNPR cu mâna goală. Din păcate, toţi fripturiştii şi frustraţii din PSD Arad îşi caută loc de refugiu la UNPR, adică la remorca politică a PDL. Oameni care mâine pleacă la Partidul Poporului şi mâine la Noua Republică, convinşi că au valoare dar nu sunt suficient apreciaţi.
Fenomenul „Crăciun“ de astăzi e o metodă veche, brevetată de PSD, trebuie să recunoaştem, care racola şi înregimenta membri prin intermediul Partidului Conservator. Dar o metodă pe care portocalii au ridicat-o la rang de artă. Să ne amintim numai că Ovidiu Marian, umbla prin 2004 prin pieţe îndemnând lumea să voteze contra lui Falcă, iar în 2008 a ajuns viceprimar, apoi senator, fiind trup şi suflet alături de Falcă.
În final, a rămas o singură dilemă: dacă Crăciun a părăsit copertina roşie a PSD, oare pe 24 decembrie Moş Crăciun (cel real) va avea suc portocaliu? Sperăm că nu...

