De ce nu divorţează Falcă!!!
Unele voci ne spun că Falcă e cu divorţul la disecţie. Poate nu la noi, poate nici la Alba Iulia, unde este judecat pentru corupţie, sigur nici la Las Vegas, unde divorţurile se desfăşoară între micul dejun şi ujină. De fapt, sigur nu la noi, nici măcar în Arad. De ce? Pentru că interesele comune, ale celor doi soţi, sunt mai presus decât familia. Şi nu familia legată prin copil, prin dragoste sau prin alte simtăminte, ci...
citeste tot
Colegii noştri de la secţia “ai dă presa mea”, în solidar cu şeful lor, domnu’ Brainstorming la Creier, au dat buluc peste scaunul ocupat de cele trei cururi ale conducerii publicaţiei “Flacăra Roşie”. Nu a trebuit să-i întrebăm ce îi mâna în luptă, pentru că s-au trădat singuri: îngrijorarea faţă de starea în care se află presa arădeană. Cu alte cuvinte, solicitau or mărirea... citeste tot
Lovitura şi cadavrul. Cam aşa s-ar traduce ,,operaţiunile’’ declanşate de la începutul acestei luni în presa centrală. Comunişti cum suntem, noi zicem că Gheorghe Seculici nu ar fi străin de cel puţin două articole apărute în Jurnalul naţional, ziar naţional editat de trustul de presă al lui Dan ,,Felix’’ Voiculescu, patronul ,,antenelor’’. Mai înţelege cineva ceva? Noi, da.
Să revenim... citeste tot
Regionalizarea – singura scăpare (bârfe la birt)
Liberalii arădeni şi-au manifestat deseori protestul faţă de o posibilă regionalizare a României, luând apărarea judeţului Arad. Dar în realitate lucrurile stau altfel. Prin mijloace specifice, amplasate în solniţa unui cunoscut restaurant arădean, am aflat că unii lideri liberali arădeni agreează ideea regionalizării. Şi asta pentru că, nici Parpală, nici... citeste tot
Când ziceam şi noi că GlaSULAradului, mutată cu arme şi muniţii (cam rudimentară dotare au) într-un spaţiu aparţinând ,,privatei’’ lui nea ReluSponsorelu Ardelean, l-a luat pe Seculici în braţe în detrimentul lui Nicolae Ioţcu, iacătă o ditai pagină publictară-electorală cu preşedintele în funcţiune al Consiliului Judeşean Arad în ziarul de luni, 31 octombrie. Nu suntem chiar atât de... citeste tot
Cea mai tare ştire a anului, dacă nu a ultimilor ani, privitoare la un mijloc de comunicare în masă, este proaspăta ,,mutare’’ a Jurnalului arădean al ungurilor de la Informmedia Debrecen, cei care sunt pe drumul bun – cel de a pune cruce defunctului Adevărul de Arad. Nu este vorba despre ,,mazilirea’’ politică, prin restructurarea postului (o să ne oprim asupra acestui subiect, pe larg, cu alt prilej), a lui... citeste tot
Opinii
Care idealuri?
(de Adi Dumitru)
Nu poţi să vorbeşti în această perioadă despre altceva în afară de manifestaţiile de protest din Bucureşti...
Primăvara lui Boc (şi Băsescu)
(de Orlando Toader)
Premierul Emil Boc forţează sosirea primăverii. L-a sacrificat pe Baconschi, de la externe, într-o încercare...
A doua revoluţie
(de Horia Medeleanu)
Nu intenţionez un comentar pedant asupra manifestaţiilor care au împânzit Capitala şi vreo 60 de oraşe...
Interfaţă şi substanţă
(de Elefănţelul Roz)
Aradul nu diferă, în aceste zile, de restul ţării. Manifestaţii, acuze, manipulări, sinceritate, scandal, aplanare...
Război cu slăbiciunile proprii
(de )
Mai avem şase luni până la alegerile locale, ba chiar 12 după prognoele guvernanţilor, şi apele politicii locale...
Fisură cu risc de crater
(de Teofil Gradinaru)
Iaca deja se crăcană şi monolitul politic de centru-dreapta-stânga, construit să dărâme hegemonia...
„Bă comunistule“
(de Romulus Dubăţ)
Din capul locului trebuie să recunosc că nu
sunt un fan al lui Gheorghe Falcă. Nu al
acestui Gheorghe Falcă, pentru că...