Iar, bă!

Adică „iarba verde de acasă“, vorba bunicului Tom.. Jones, iarba cu bucluc de pe „Naţional“, arena care ne-a făcut de cacao, de parcă nu eram de ajuns. Fraţilor, atâta lipsă de discernământ în combinaţie cu prostie, mai rar de întâlnit la pretenţiile anului 2011. Şi cu cine ne-am găsit să ne facem de râsul lumii, la propriu? Tocmai cu francezii care, oricum, ne desconsideră şi atunci când facem lucruri bune. Ne-am tras o arenă de cinci stele cu un buget bine „dospit“, tipic româneşte, lăsând la urmă esenţialul, calitatea gazonului, una de nedescris, ruşinoasă, pată veşnică (fără exagerare) pentru istoria fotbalului nostru. Calitatea terenului tip plajă din meciul cu Danemarca (2-5) sau căderea nocturnei Rapidului sunt episoade nevinovate în comparaţie cu această ultimă contrapeformanţă de pregătire şi organizare a unui meci cu dublu impact: inaugurarea mult trâmbiţatei arene şi caracterul decisiv pentru calificare al meciului în sine. Rezultatul meciului nici că mai contează (deja un tradiţional egal), oricum nu aveam cine ştie ce pretenţii, dar arătura pe care s-a jucat a supărat atât echipele, cât şi spectatorii, telespectatorii, pe toată lumea...

Că „Naţionala“ nu joacă mai nimic, o ştim cu toţii, de la antrenor la copiii de mingi. Dar echipa asta necăjită ce încă apelează la expiraţi tip Cociş sau Nicoliţă, ne reprezintă şi reprezintă situaţia economico-socială de moment, reprezintă o Românie temătoare, nesigură, blazată în sărăcie şi fără aplomb patriotic.

Şi, pe acest fond ambiguu, au impresia alde Chivu, Rădoi sau Săpunaru, sau cine mai ameninţă cu retragerea, că ne sperie? Că ne este frică să nu ajungem mai jos de locul 54 în clasamentul FIFA? Greşeală. Cine este Săpunaru pentru România ca să „ameninţe“ cu retragerea? Cu pardon, dar n-are de unde să se retragă, că nici n-a venit bine. De Chivu ce să zic, mai mult a absentat în ultimii trei ani. Era practic retras demult. Rădoi confundă marfa cu ambalajul. Uită că joacă la un nivel cel puţin îndoielnic, pribeag, la nişte echipe

„no name“ prin Arabia Saudită sau unde o mai fi acum. Mai să uit de clienţii mei preferaţi, Mutu şi Tamaş. Pentru ăştia convocarea la lot a devenit locul de întâlnire pentru beţii cu strigături. Mă lăsaţi?

Să se retragă, dom’le, toţi cei ce nu simt nimic pentru tricolor. Nimeni nu este de neînlocuit. Punct.

Astăzi vorbim numai de nasoliii. Hotărât lucru, o ruşine nu vine niciodată singură. Fiasco-ul de pe „Naţional Arena“ a avut un... „preludiu“ halucinant. Maestrul Marcel Pavel, „tocmit“ de FRF să cânte „Imnul României“ în deschidere, l-a prezentat în public în variantă personală!

Adică, într-o clipă de rătăcire, Marceluş, s-a crezut Andrei Mureşanu, autorul versurilor, sărind peste strofa a doua, improvizând pe parcurs. Pe motive personale. Catastrofă. Aşa a crezut el că este mai bine. Nu, nu a uitat textul. Pur şi simplu a considerat că a pronunţa, conform textului, numele implacabil, Traian, ar putea naşte confuzii cu cel al preşedintelui actual. Şi l-a suprimat. Gafă antologică. Cine, maestre, putea să-l confunde pe Traian, împăratul roman, cu o altă persoană? Or, chiar dacă unii ignoranţi, needucaţi, ar fi început să-l fluiere pe Traianul de azi, lucru de care cred că te-ai temut, nu era treaba ta.

Ci a lui Traian. Nu împăratul...

Trebuia să-ţi faci trebuşoara, să-ţi înhaţi bănuţii şi gata. Te-ai băgat unde nu-ţi fierbe microfonul. Altfel spus, dacă doar cântai şi nu te băgai, cântăreţ rămâneai. De acum, însă, ai de dus o cruce în spate. Fiindcă de acum au pus ăştia reflectoarele pe tine. Să mascheze prostia şi impotenţa lor. Oricum, dragilor, aviz amatorilor: nu-i de joacă cu Imnul Naţional şi alte chestii de astea. Poftiţi: „Legea 75/16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului Naţional şi folosirea sigiliilor cu Stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.“ Lege, nu tocmeală.

„Dura lex sed lex“, vorba latinului. „Muşcătura“ lui Pavel îi că există, oficial, şi o variantă prescurtată. Şi tot fără... Traian. Dar alta.

P.S. Oare dacă acum trei săptămâni Messi&co respectau contractul cu FRF şi se prezentau la amicalul inaugural România-Argentina, cât de groasă era treaba? Terenul se prezenta cu siguranţă mult mai fragil (observaţi termenul blând), adică impracticabil şi puteam avea surpriza ca vedetele argentiniene să refuze jocul declanşând umilinţa supremă. Poate că în tot răul este, totuşi, un bine.

Una peste alta, am reuşit să ne prezentăm în lumea selectă a arenelor de lux îmbrăcaţi la frac şi încălţaţi cu tenişi de Drăgăşani... No Comment.