16 decembrie 1989

„La început a fost Cuvântul“, spune evanghelistul, parafrazându-l, pot adăuga: „La început a fost Timişoara“, apoi în toată ţara, Arad, Cluj, SIbiu, culminând în Capitală, unde s-a încheiat o lungă epocă din istoria noastră.
S-a aruncat atâta murdărie asupra a ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi apoi, în toată ţara, încât ar trebui să ne fie ruşine. Din păcate, nun e este. Ne-am însuşit cu o mare uşurinţă denigrarea acelor momente istorice. Ce, domle, aia n-a fost revoluţie, totul a fost aranjat la Malta. În mod automat, Malta a rimat cu Yalta. Deci, Gorbaciov însuşi a fost de acord cu eliminarea comunismului din ţările satelite! O mare naivitate, ca să nu spun o prostie. Prin „Perestroika“, inventată de Andropov, mentorul său, „Gorbi“ a intenţionat doar o „reformă“ a comunismului, nu eliminarea lui, un fel de „comunism cu faţă curată“ şi păstrarea partidului unic.
S-a mai susţinut că „evenimentele“ din decembrie 89 (termen vag, care s-a încetăţenit pentru a-l înlocui pe cel de revoluţie, care incomoda pe mulţi din cei „suspuşi“) că, de fapt, au fost produse de factori externi (agenţi KGB, maghiari, Mossad, chiar sârbi!). Este cea mai mare insultă adresată poporului român! Adică, a fost nevoie de această intervenţie externă pentru ca „mămăliga“ românească să explodeze! Doamne, Dumnezeule! Şi iarăşi zic, mulţi români cred în această falsă explicaţie a unui fenomen pur românesc. De ce, pur românesc?Deoarece el a fost produsul propriei noastre istorii. Ca să crezi, că sutele de mii de români, în marile oraşe ale ţării, s-au expus în faţa gloanţelor fiindcă au fost „manipulaţi“ de nişte abili instigatori, înzestraţi cu nişte puteri  magice, asemenea vrăjitoarelor din Evul Mediu, înseamnă fie ignoranţă, fie o intenţionată rea voinţă.
Este adevărat, Revoluţia din decembrie 89 a pornit ca o acţiune spontană (la Timişoara, în faţa casei parohiale a pastorului Tokes), dar ea s-a organizat „din mers“, nu a degenerat şi nu s-a trivializat nicio clipă. S-a păstrat demnă şi pură. Acest autocontrol, această disciplină riguroasă (să nu uităm, la Arad, prestaţia acelei figuri harismatice a minunatului Valentin Voicilă, actorul de la Teatrul „Ioan Slavici“) şi solidaritatea conştientă, luminată de un ideal înalt şi clar formulat, definesc o revoluţie adevărată, care nu poate fi confundată cu o simplă revoltă sau răscoală. Revoltele sau răscoalele sunt izbucniri stihinice, oarbe şi îngust distructive.
Să ne amintim, ce au cerut sutele de mii de români: „Jos comunismul“, „Jos dictatura“, „Jos Ceauşescu“, „Libertate“, adică, în termeni „marxişti“: înlăturarea unei „orânduiri“ social – economice şi a formei sale politice. S-au întâmplat toate acestea? Incontestabil, DA şi indiferent de avatarurile şi derapajele ulterioare, dar aceasta este o altă poveste. (Despre această „poveste“, în numărul viitor).