Liniştea de dinaintea furtunii

La ora la care scriu aceste rânduri, premierul Emil Boc şi-a anunţat, din nou, sosirea pe şantierul autostrăzii. De această dată nu pe Arad – Timişoara, ci pe Arad – Nădlac. Unde, cică, încep lucrările. Era şi cazul, aş spune, la câtă vorbărie s-a făcut pe marginea lor.

Mă bate gândul să merg şi eu, măcar aşa, să-l întreb, de sus, ce dracu’ s-a întâmplat la Nădlac, unde localnicii s-au trezit cu autostrada peste culturile agricole. Aşa, pe nepusă masă, fără notificări şi despăgubiri! Îmi şi imaginez privirea glacială a premierului, uşor săltat pe vârfuri şi, pe ton deranjat, dând un răspuns aiurea despre greşeala care va fi plătită de cei care au comis-o. Pe dracu’! Dacă greşeala a fost comisă voit, în numele intereselor de partid şi de grup ale PDL, nu va plăti nimeni, niciodată! Aşa că, de ce să merg eu după c...l lui Boc pe şantiere? Nu mă duc.

Mai bine stau la Arad şi fac o retrospecticvă a ultimelor evenimente politice de pe scena locală. Unde chiar s-au întâmplat multe. Spre exemplu, Gheorghe Seculici, preşedintele PDL Arad, şi-a manifestat – în interiorul partidului, desigur – intenţia de a nu mai sta pe tuşă. Asta înseamnă o candidatură la una dintre funcţiile importante ale judeţului, cum ar fi – se spune – cea de preşedinte de consiliu judeţean. Lucru care e de natură să tulbure serios apele în PDL Arad. Deocamdată, însă, nu e nimic oficial. Oficial e altceva: senatorul Avram Crăciun a hotărât, într-un moment de luciditate extremă combinată cu pragmatism comunistoid, să dea PSD-ul lui Ponta pe UNPR-ul lui Diaconescu. Cristian, nu Dan. Ce-o fi fost în mintea lui Crăciun, numai el şi cei care au făcut, fac şi vor mai face ca şi el pot să ştie. În buzunare nu l-am controlat şi nici nu ştiu sigur dacă a făcut gestul pentru a salva scaunul unei anumite persoane (genul chiar contează în acest caz, aşa că vă las să-l ghiciţi singuri!). Penibil, oricum! S-a mai lăsat şi cu ceva demiteri şi demisii pe la social-democraţi, lucru care, însă, e în nota obişnuită a PSD Arad şi, prin urmare, nici nu are rost să insist asupra lui.

La PNL e linişte. Cel puţin deocamdată. La PC, Gavril Popescu a devenit vioara-întâi, aşa că tot linişte e. Cei care cântau pe alte voci au fost daţi afară din cor.

Şi la PDL e linişte, în ciuda frământărilor interioare. Doar că, pare a fi liniştea de dinaintea furtunii!