Comasarea prostiei într-un an electoral

E aşa de plină desaga cu prostiile pe care le-am cules în acest an, încât şi cu ochii închişi dacă aş băga mâna după una tot locul întâi l-ar ocupa, într-un top al tâmpeniilor cu simţ patriotic românesc. Am putea face o trecere în revistă a prostiilor crăcănate peste mintea noastră în ritm de can-can, dar anul 2011 se încheie atât de spectaculos, încât ar fi păcat să nu ne ridicăm pălăria în faţa acestui final apoteotic al prostiei naţionale. E vorba, bineînţeles, de ideea comasării alegerilor de anul viitor.
E drept că şi alte întâmplări recente, mândre de stupizenia proprie şi-ar merita omagierea, măcar printr-o enumerare. Cum ar fi, de pildă, premierea lui William Brânză, sau cuvântarea din Parlamentul European a Elenei Băsescu, a cărei profunzime a determinat preşedintele de şedinţă să o numescă doamna Ceauşescu, ori demonstraţia arădenilor în faţa unui agent comercial pentru a susţine alt agent comercial, ori... Măi, oameni buni, apropos: noi, arădenii, chiar vrem să cucerim cele mai înalte piscuri ale prostiei româneşti? Nu ne ajunge că avem cele mai imbecile monumente post-revoluţionare? Nu ne ajunge că odată cu înmulţirea numărului de autovehicule şi cu aglomerarea traficului urban, noi, arădenii, reducem numărul benzilor de circulaţie? Protestul ăla în faţa unei televiziuni comerciale, pentru susţinerea cauzei altei televiziuni comerciale este, sper, unicat mondial.
Să revenim, totuşi, la vârful de lance al prostiei politice româneşti: ideea comasării alegerilor de anul viitor. Sunt sigur că sunteţi la curent cu toate informaţiile, comentariile, analizele şi interpretările oculte, masonice şi simultan conspirative, dar nu puteam rămâne nepăsător în faţa sublimului acestei stupidităţi. Cea mai frumoasă dispută mi se pare a fi aceea între logicile Puterii şi a Opoziţiei. Ia, fiţi atenţi! Logica Puterii, în susţinerea ideii de comasare a alegerilor, se bazează pe deducţia că influenţa liderilor locali, primari sau preşedinţi de consilii judeţene, ar putea fi o forţă motrice pentru acţionarea şi dirijarea mâinii votanţilor către sigla tipărită a PD-L-ului. Logica Opoziţiei, în împotrivirea faţă de ideea Puterii, se bazează pe deducţia că din cauza influenţei liderilor locali ai Puterii candidaţii Opoziţiei vor pierde alegerile. Până aici, logica Puterii şi logica Opoziţiei par atât de bine fundamentate încât ar fi şi logice, nu? Şi, atunci, unde e prostia? Există un principiu descoperit întâmplător de antichitatea minţii umane, chiar înainte de naşterea poporului român, conform căruia, în natură, nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Prin urmare, utilizând deducţia celor două logici, în natură nici nu se câştigă nimic, ci se transformă. În istoria politică a lumii s-au întâlnit foarte rar cazuri de politicieni a căror influenţă să îşi păstreze constanţa. Deoarece, şi dacă ar sta, influenţa se erodează, ori, cel puţin se uzează. Ce să mai spunem de o utilizare în exces a influenţei politice? Apoi, Opoziţia nu are lideri locali? Sau, cei din Opoziţie şi-au dat seama că influenţa liderilor lor locali s-a erodat... Comasarea asta a alegerilor va avea o urmare sigură pentru societatea românească: haosul politic va spori ca o bucată de drojdie aruncată într-o latrină! Chiar, aţi văzut vreodată ce mizerie poate crea amestecul voit dintre dejecţie şi creaţie?
Aşadar, conform aceluiaş principiu, după alegerile de anul viitor noi, alegătorii vom pierde, politicienii vor câştiga, iar societatea românească se va transforma. Nu în bine!