Examen la birocraţie
Inspirat de colegul Balint şi obligat de faptul că feciorul meu a absolvit clasa a opta, m-am
încumetat să intru şi eu în hăţişul educaţional. Aşa am aflat că ne lăudăm cu promovabilitate maximă la liceu. Că tot sunt obligatorii 10 clase
şi aşa s-a intrat cu orice medie, numa’ să te
prezinţi.
Problema maximă s-a dovedit înscrierea
propriu-zisă: un amalgam de birocraţie inutilă. A
fost mai întâi o probă de aptitudini. Apoi, cele
două examene „clasice”. Cu nota la purtător – o
medie calculată din media pe clasele cinci-opt
cumulată cu media celor două examene – a
trebuit să completăm o fişă cât lista lui Schindler.
Apoi, vreme de vreo săptămână, am tot stat să
ne repartizeze calculatorul. Apoi, o altă fişă de
completat. Cu cea de a doua fişă, cu dovada
examenului de aptitudini – de parcă e
calculatorul prost, de a repartizat copilul tamnai
la profilul respectiv – cu copii legalizate de pe
cartea de identitate şi de pe certificatul de
naştere, cu taxa de înscriere, toate în braţe, vine
în sfârşit înscrierea. Adică un teanc de acte care,
culmea, sunt deja în evidenţa Inspectoratului,
care foarte simplu le putea remite direct – şi
electronic – liceelor în cauză. Şi asta cu copiile
legalizate a fost de geniu, de parcă venea copilul
lui Bin Laden să se inflitreze într-un liceu din
România.
Am vrut, prin acest exemplu, să scot în
evidenţă sistemul încâlcit prin care se face o
banală înscriere la liceu. Însăşi exprimarea mea a
fost destul de încâlcită, dar nu poţi să explici
simplu un lucru foarte complicat. Ovidiu Balint
spunea de perdele, ca subiect de discuţie
educaţională. Eu n-am ajuns la perdelele liceale
cu care s-a confruntat Ovidiu şi deja sunt sătul.
Vor veni şi astea. astea şi mult mai multe, pentru
că am «promovat» de la şcoală la liceu. Şi-atunci?
Ne mai mirăm că învăţământul românesc e în
colaps?
Nu vreau să găsesc nici o scuză celor care au
dat cu bacu-n fasole sau cu bâta-n titularizare,
dar atunci când principala problemă a sistemului
educaţional e birocraţia, când dracu’ să mai şi
înveţe lumea? Şi, mai ales, ce? Până şi programa
e făcută pentru a limita, nu a delimita candidaţii.
Nu există o curriculă clară pentru elevi, implicit
nici pentru profesori. Nu există o departajare
clară a elevilor, încă din clasa a opta. Păi, dacă un
elev este obligatoriu licean cu notă trei sau
patru, cât va lua la bacalaureat? Până şi vârfurile
învăţământului românesc, geniile, cum le numim
noi, subiect permanent al laudei noastre
naţionale, au lipite pe ele eticheta „pentru
export”.
Singurul lucru care mai ţine în picioare
sistemul educaţional este birocraţia, care dă
senzaţia falsă că se munceşte. Celebra expresie
„Mircea, fă-te că lucrezi” e răspândită în
învăţământ la toate nivelele şi are un nume
simplu, dar cu urmări complicate: birocraţia.

