Examen la birocraţie

Inspirat de colegul Balint şi obligat de faptul că feciorul meu a absolvit clasa a opta, m-am

încumetat să intru şi eu în hăţişul educaţional. Aşa am aflat că ne lăudăm cu promovabilitate maximă la liceu. Că tot sunt obligatorii 10 clase

şi aşa s-a intrat cu orice medie, numa’ să te

prezinţi.

Problema maximă s-a dovedit înscrierea

propriu-zisă: un amalgam de birocraţie inutilă. A

fost mai întâi o probă de aptitudini. Apoi, cele

două examene „clasice”. Cu nota la purtător – o

medie calculată din media pe clasele cinci-opt

cumulată cu media celor două examene – a

trebuit să completăm o fişă cât lista lui Schindler.

Apoi, vreme de vreo săptămână, am tot stat să

ne repartizeze calculatorul. Apoi, o altă fişă de

completat. Cu cea de a doua fişă, cu dovada

examenului de aptitudini – de parcă e

calculatorul prost, de a repartizat copilul tamnai

la profilul respectiv – cu copii legalizate de pe

cartea de identitate şi de pe certificatul de

naştere, cu taxa de înscriere, toate în braţe, vine

în sfârşit înscrierea. Adică un teanc de acte care,

culmea, sunt deja în evidenţa Inspectoratului,

care foarte simplu le putea remite direct – şi

electronic – liceelor în cauză. Şi asta cu copiile

legalizate a fost de geniu, de parcă venea copilul

lui Bin Laden să se inflitreze într-un liceu din

România.

Am vrut, prin acest exemplu, să scot în

evidenţă sistemul încâlcit prin care se face o

banală înscriere la liceu. Însăşi exprimarea mea a

fost destul de încâlcită, dar nu poţi să explici

simplu un lucru foarte complicat. Ovidiu Balint

spunea de perdele, ca subiect de discuţie

educaţională. Eu n-am ajuns la perdelele liceale

cu care s-a confruntat Ovidiu şi deja sunt sătul.

Vor veni şi astea. astea şi mult mai multe, pentru

că am «promovat» de la şcoală la liceu. Şi-atunci?

Ne mai mirăm că învăţământul românesc e în

colaps?

Nu vreau să găsesc nici o scuză celor care au

dat cu bacu-n fasole sau cu bâta-n titularizare,

dar atunci când principala problemă a sistemului

educaţional e birocraţia, când dracu’ să mai şi

înveţe lumea? Şi, mai ales, ce? Până şi programa

e făcută pentru a limita, nu a delimita candidaţii.

Nu există o curriculă clară pentru elevi, implicit

nici pentru profesori. Nu există o departajare

clară a elevilor, încă din clasa a opta. Păi, dacă un

elev este obligatoriu licean cu notă trei sau

patru, cât va lua la bacalaureat? Până şi vârfurile

învăţământului românesc, geniile, cum le numim

noi, subiect permanent al laudei noastre

naţionale, au lipite pe ele eticheta „pentru

export”.

Singurul lucru care mai ţine în picioare

sistemul educaţional este birocraţia, care dă

senzaţia falsă că se munceşte. Celebra expresie

„Mircea, fă-te că lucrezi” e răspândită în

învăţământ la toate nivelele şi are un nume

simplu, dar cu urmări complicate: birocraţia.